10.03.2017
Prăjitură japoneză cu brânză ❤ Ingrediente: 100g unt 100ml lapte 100g zahăr 60g făină 60g amidon de porumb 100g cremă de brânză 8 ouă Mod de lucru: Se pun într-o oală, la foc mic, untul, crema de brânză și laptele și se amestecă până la omogenizare. Se separă albușurile de gălbenușuri și se bat fiecare în parte cu jumătate din cantitatea de zahăr. Albușurile se bat spumă, până când compoziția devine densă și lucioasă. Gălbenușurile bătute cu zahăr se pun peste amestecul de la primul pas și se încorporează treptat și făina și amidonul cernute. Amestecați până când compoziția se omogenizează. Încorporați și albușurile treptat, cu mișcări circulare, lente, de sus în jos. Preâncălziți cuptorul la 160ºC și tapetați o formă detașabilă cu foaie de copt. Puneți compoziția în forma pe care ulterior o loviți de 3-4 ori de blatul de lucru, pentru a scoate bulele de aer. Forma se va pune într-o tavă cu apă fierbinte și se va lăsa la cuptor 25 de minute la 160ºC și 55 de minute la 140ºC. Este gata când se formează o crustă aurie la suprafață. După ce s-a răcit o puteți pudra cu zahăr. Poftă bună!